Despre noi

Asociaţia “VĂ AJUTĂM DIN DEJ”, este o asociaţie de drept privat, persoană juridică fără scop patrimonial, non-profit, non-guvernamentală, apolitică a cărei activitate se va derula în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 26/2000 şi a celorlalte reglementări legale ale Statului Român şi în conformitate cu prevederile actului constitutiv al asociaţiei şi ale statului.

Cine suntem

Asociaţia are ca scopuri:

Organizarea, dezvoltarea și furnizarea de servicii sociale, medicale, de recuperare, educaționale, economice și de mediu pentru diferite categorii de persoane aflate în situații de risc social.

Dezvoltarea socio-economică în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele defavorizate, dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

Promovarea activităților de voluntariat prin dezvoltarea de activități care să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la contribuția voluntarilor în comunitatea locală.

Echipa

Consiliul Director

Cristi Mare

Președinte și membru fondator

Katea Petrov

Secretar și membru fondator

Valentina Gabriela Faur

Vicepreședinte și membru fondator

Paul Păcurar

Vicepreședinte

Carmen Cristea

Vicepreședinte

Corina Borșan

Vicepreședinte și membru fondator

Felicia Zorița Forgaciu

Membru în CD și membru fondator

Amalia Păcurar

Membru în CD

Irina Maxim

Membru în CD și membru fondator

Membrii asociației

Alina Meșter

Cenzor și membru fondator

Cristi Vancia

Membru fondator

Bogdan Mărăcineanu

Membru fondator

Flavia Livia Cîmpan

Membru fondator

Alina Petruț

Membru asociat

Andrei Buta

Membru asociat

Gavril Ciciovan

Membru asociat

Raluca Creminea

Membru asociat

Alexandra Chira

Membru asociat

Flavia Borodi

Membru asociat

Daniel Domnar

Membru asociat

Claudia Haranguș

Membru asociat

Alina Domnar

Membru asociat

Anca Amalia Pop

Membru asociat

Monica Pancu

Membru asociat

Anca Bumb

Membru asociat

Diana Teodorescu

Membru asociat

Radu Vascan

Membru asociat

Anca Rus

Membru asociat

Raluca Ghiocel

Membru asociat

Maria Lucaciu

Membru asociat

Crina Pop

Membru asociat

Diana Gâta

Membru asociat

Daniel Gâta

Membru asociat

Laura Farkas

Membru asociat

Mircea Lacatîș

Membru asociat

Maria Danciu

Membru asociat

Augusta Rus

Membru asociat

Livia Maja

Membru asociat

Gabriel Lucaciu

Membru asociat

Rakhel Marton

Membru asociat

Claudiu Rus

Membru asociat

Nicoleta Cherebeț

Membru asociat

Timea Marin

Membru asociat

Vasile Domnar

Membru asociat

Cristian Pop

Membru asociat