Seria cursurilor de prim ajutor din cadrul proiectului “O șansă la viață” continuă

FB_IMG_1688395085736

Continuăm seria  cursurilor de prim ajutor  din cadrul proiectului nostru “O șansă la viață”. Așa cum știți am făcut un parteneriat cu Serviciul Județean de Ambulanță Cluj, care va organiza, prin Substația Dej, cursuri de prim ajutor în Dej și împrejurimi.

Deși în grevă, personalul de la Grădinița cu Program Prelungit ,, Lumea Piticilor” Dej a fost prezent în efectiv complet, pentru că nimic nu e mai presus  de siguranța copiilor. Le mulțumim  pentru interesul arătat și pentru participare, și vom continua cu celelalte instituții de învățământ.                                                                                         

Dacă sunteți reprezentantul unei școli sau grădinițe din Dej și doriți să susținem acest curs în unitatea dvs., va rugăm să ne contactați. Cursul este gratuit, dar încurajăm donațiile pentru susținerea logistică a acestuia.

Mulțumim doamnei doctor Mariana Baciu pentru implicarea în demararea și susținerea acestui proiect, precum și doamnei directoare Mihaela Tămaș pentru primirea călduroasă.

Vă așteptăm cu drag să participați alături de noi, la sesiunile de curs care vor urma.